În aşa mod, prima şi principala obligaţie a franchiser-ului constă în faptul asigurării transmiterii franchisee a întregului complex de drepturi exclusive conform contractului. Această obligaţiune poate fi dedusă din însăşi noţiunea franchising-ului (art.1 al Legii), unde se indică că „partea denumită franchiser acordă părţii denumite franchisee – dreptul de a produce şi/sau a comercializa anumite produse (mărfuri), de a presta anumite servicii în numele şi cu marca franchiser-ului”. Însă, cum s-a menţionat mai anterior această normă nu interzice transmiterea în baza contractului de franchising dreptul exclusiv şi asupra unor altor obiecte ale proprietăţii intelectuale sau industriale (ex. Invenţiile, know-how-ul, desene industriale, etc.).
După părerea lui Ivanov A.A., această obligaţie include în sine un şir de obligaţiuni:
a) de a transmite beneficiarului documentaţia tehnică şi comercială (planuri, scheme, calcule), de a instrui franchisee şi personalul lui privind problemele înfăptuirii drepturilor exclusive transmise în baza contractului, la fel transmiterea informaţiei de altă natură, necesară realizării acestor drepturi. În esenţă această obligaţie este considerată informaţională şi necesită ca franchiser-ul să asigure franchisee cu orice informaţie, care se va dovedi a fi necesară pentru realizarea drepturilor transmise în baza contractului de franchising. Pentru a omite cerinţele neîntemeiate privind acordarea informaţiei adăugătoare, franchiser-ul trebuie să indice care anume informaţie necesită a fi acordată franchisee. În caz contrar între părţi pot apărea anumite litigii privind volumul informaţiei pe care trebuie să-l primească franchisee, deoarece noţiunea de „informaţia necesară pentru înfăptuirea drepturilor” are preţul său (art.11 al Legii).
b) de a elibera franchisee-ului licenţele prevăzute de contract, asigurînd oformarea lor în ordinea stabilită. În acest caz, este vorba de licenţele (certificate, brevete), eliberarea cărora este prevăzută de legea privind mărcile comerciale (mărci de deservire) şi alte obiecte al căror drepturi necesită a fi înregistrate în cazul trecerii lor de la un subiect la altul. Iar în cazul cînd pentru transmiterea drepturilor exclusive este destul numai contractul de franchising, atunci ultimul serveşte drept o astfel de licenţă.
În acest context Legea RM „cu privire la franchising” nu indică concret cui îi revine obligaţia înregistrării contractului la Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Însă, reieşind din art.1 al Legii se poate de presupus că înregistrarea contractului trebuie făcută de franchiser, deoarece anume el transmite drepturile sale exclusive şi anume el trebuie să înregistreze trecerea lor conform contractului. Însă, prin contract acestei obligaţii poate fi supus şi franchisee.22
O altă obligaţie a franchiser-ului este acordarea beneficiarului a unui ajutor permanent de ordin tehnic şi consultativ, ce include asistenţă în instruire şi perfecţionare a lucrătorilor beneficiarului. Impunerea franchiser-ului a unei astfel de obligaţii este destul de logică, mai ales, în cadrul contractului de franchising încheiat pe un termen lung. Totuşi obiectele drepturilor, transmise în baza contractului de franchising, de regulă, se desăvîrşesc, perfecţionează continuu. Deaceea, franchisee este cointeresat obiectiv în primirea de noi informaţii, ce ar îmbunătăţi poziţia lui pe piaţă. La rîndul său, franchiser-ul pentru ajutorul informaţional acordat poate primi o careva remuneraţie. Această obligaţie este prevăzută în art.9 al.2 lit.(e) a Legii „cu privire la franchising”, care indică angajamentul franchiser-ului de a acorda asistenţă părţii denumită franchisee.
Fiind un element esenţial al contractului, după părerea lui V. Negară, asistenţa se exprimă prin servicii de marketing, de engineering, întrucît franchiser-ul furnizează tot ceea ce este necesar pentru buna organizare a franchisee-ului în vederea asigurării eficienţei activităţii acestuia şi realizării scopului comun. În acest context, se menţionează că asistenţa poate fi nu numai tehnică, dar şi juridică, financiară, ceea ce reprezintă principalul avantaj pe care franchisee-ul îl obţine în cadrul operaţiunii. Important este de relevat faptul că asistenţa trebuie să fie acordată continuu, pe tot parcursul executării contractului.
Pe lîngă cele indicate, franchiser-ul mai poate avea obligaţia de control al calităţii mărfurilor (lucrărilor şi serviciilor) produse (efectuate), prestate de franchisee în temeiul contractului de franchising.
Deoarece această obligaţie la fel se stabileşte în interesele franchiser-ului ce îşi menţine în aşa fel reputaţia sa comercială, ea poate şi să lipsească din condiţiile
____________________________
22. Е.А. Суханов.Договор коммерческой концессий , p.629
contractului, deoarece fiind considerate ca condiţie neesenţială.
Însă, trebuie de avut în vedere că contractul de licenţă privind folosirea mărcii de comerţ (ca parte a contractului de franchising) în corespundere cu al.5 art.24 al Legii RM „cu privire la mărcile comerciale şi denumirile de origine a mărfurilor” trebuie să conţină condiţie privind controlul din partea licenţiarului (titularul dreptului) a calităţii mărfurilor licenţiatului (utilizatorului).23
Franchiser-ul ca persoană, care este cunoscută mai bine cu procesul fabricării producţiei (prestării serviciilor şi efectuării lucrărilor), îi este mult mai uşor de a controla calitatea lor, decît franchisee-ul. Mai mult ca atît franchiser-ul este cointeresat ca mărfurile, lucrările şi serviciile prestate (produse sau efectuate) de franchisee să fie la acelaşi nivel calitativ ca ale sale.
După cum menţionează M.N Costin în lucrarea sa 24 „în temeiul contractului de franchising, franchiser-ul îşi asumă următoarele obligaţii mai importante: să acorde partenerului asistenţă în domeniile pregătirii profesionale, instalării conducerii etc. să se îngrijească de publicitatea produsului sau serviciului respectiv, scutindu-l pe franchisee de cheltuielile de publicitate; să stabilească şi să asigure sortimentul mărfurilor sau serviciilor; să asigure aprovizionarea ritmică, constituirea stocurilor, completarea colecţiilor, modelelor.
Codul European de Etică pentru franchising prevede în p.2.1 următoarele obligaţii:
a) înainte de a demara reţeaua sa franchise, franchiser-ul trebuie să desfăşoare o afacere cu succes, pentru o perioadă rezonabilă de timp şi cel puţin o unitate pilot;
b) franchiser-ul va fi proprietarul sau va vea drepturi legale de folosinţă a numelui său comercial în reţea, a mărcii sau a altor elemente de identificare;
c) franchiser-ul va oferi franchisee-ului posibilităţi de pregătire iniţială şi asistenţă şi/sau comercială continuă pe toată perioada înţelegerii.
__________________________
23. Е.А. Суханов. Коммерческая концессия (гл.54). Комментарий к ГК РФ ,p.20
24. M.N. Costin. Dicţionar de drept internaţional al afacerilor . Bucureşti,1997, p.306
Deasemenea franchiser-ului îi revine obligaţia legală de a veghea la păstrarea identităţii şi reputaţiei reţelei de franciză, în calitatea sa de iniţiator şi garant al acestei reţele.
b) Drepturile şi obligaţiile franchisee
Din prevederile legale ale art.1174 Cod civil „franchiseeul este obligat să plătească o sumă de bani a cărei mărime se calculează, în principiu, ca o fracţiune din volumul de vînzări care să corespundă cu contribuţia programului de prestare a franchisei la volumul de vînzări. El mai este obligat să utilizeze programul de prestare a franchisei în mod activ şi cu diligenţa unui bun întreprinzător, precum şi să procure bunuri şi servicii prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă era legătură nemijlocită cu scopul contractului”.
Conform art.1 al Legii „cu privire la franchising” franchiser-ul acordă franchisee– dreptul de a produce şi/sau a comercializa anumite produse (mărfuri), de apresta anumite servicii în numele şi cu marca franchiser-ului. De aici rezultă că franchisee primeşte dreptul de a utiliza marca comercială şi alte mijloace de individualizare al franchiser-ului (complex de drepturi exclusive, obiecte al cărora pot fi la fel şi informaţia comercială protejabilă, invenţiile, know-how-ul, desenele şi modelele industriale precum şi alte obiecte). Reieşind din aceasta, prima obligaţie a franchisee-ului constă în aceea că el utilizează complexul de drepturi exclusive primite, în strictă conformitate cu condiţiile contractului, în modul şi venitul cuvenit.
La înfăptuirea acestei obligaţii de bază franchisee este dator:
a) să folosească în cadrul activităţii sale de antreprenoriat denumirea de firmă al franchiser-ului în modul prevăzut de contract. Dacă în contract sunt incluse careva limitări, ce ţin de utilizarea firmei, ele trebuie respectate, de exemplu, interdicţia de a afişa denumirea de firmă în locurile, unde se vînd băuturi spirtoase;
b) spre deosebire de Legea noastră legislaţia altor state, cum ar fi Codul civil al Federaţiei Ruse prevede direct obligaţia beneficiarului (franchisee) de a informa consumatorii prin anumite mijloace utile despre utilizarea semnelor de individualizare a franchiser-ului în temeiul contractului de franchising. Inserarea în lege a acestei obligaţii este legată de faptul apariţiei şi activării pe piaţă sub marca franchiser-ului. Printre altele calitatea mărfurilor (serviciilor) vîndute (prestate) de către franchisee poate fi mai joasă decît a franchiser-ului. Deaceea în interesele protecţiei drepturilor consumatorilor, trebuie ca ultimii să cunoască că în faţa lor nu este franchiser-ul, ci o persoană autorizată de acesta să activeze din numele lui. Acele drepturi minime ale consumatorilor, prevăzuta de Legea RM „cu privire la protecţia consumatorilor” din 25 mai 1993, trebuie să influienţeze şi raporturile de franchising. În special art.14 al Legii sus menţionate, prevede că „consumatorii au dreptul de a fi informaţi veridic despre.. producător şi vînzător, alte date necesare pentru informaţia completă despre produse şi servicii”.
c) să respecte instrucţiunile şi indicaţiile franchiser-ului, îndreptate spre asigurarea conformităţii caracterului, metodelor şi condiţiilor de utilizare a complexului de drepturi exclusive cu faptul, cum acest complex este utilizat de către beneficiar. La fel să respecte indicaţii, ce se referă la oformarea interioară şi exterioară ale încăperilor comerciale, folosite de franchisee ca drepturi exclusive transmise lui conform contractului. Dacă în contract nu este limitat numărul indicaţiilor (instrucţiunilor) sau conţinutul lor, ele pot fi de orice natură.
d) să nu divulge secretele procesului de producere al franchiser-ului, precum şi altă informaţie confidenţială, primită de la el. În acest caz în contract necesită a fi stipulate acele informaţii, care constituie secretul comercial. În caz contrar, în caz de vînzări va fi greu de vorbit despre răspunderea franchisee-ului, pentru divulgarea secretului comercial, Legea noastră nu prevede o astfel de obligaţie lăsînd acest fapt la alegerea (prudenţa) părţilor. Însă Codul civil în art.1175 prevede obligaţia de informare şi confidenţialitate, şi anume: „la încheierea contractului, părţile au obligaţia de a se informa în mod deschis şi complet despre circumstanţele care vizează franchisingul şi de a pune la dispoziţia celeilalte părţi informaţia necesară în conformitate cu principiul bunei-credinţe.
O altă obligaţie principală, ce reiese din noţiunea contractului de franchising este plata de către franchisee a remuneraţiei pentru folosirea drepturilor exclusive transmise prin contract. Plăţile în contract trebuie să prevadă modalitatea de plată, forma de plată, precum şi cuantumul şi termenii efectuării plăţilor. Reglementarea remuneraţiei este făcută de art.11 al Legii „cu privire la franchising” şi de contractul de franchising.
Reieşind din scopul contractului – promovarea pe piaţă a mărfurilor şi serviciilor, putem aborda o altă obligaţie a franchisee cum este – asigurarea corespunderii calităţii mărfurilor produse, lucrărilor efectuate şi serviciilor prestate în baza contractului cu calitatea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor produse, efectuate sau prestate de franchiser. Obligaţia dată reiese şi din conţinutul p.2 art.5 al Legii care menţionează că „... producerea şi/sau comercializarea de produse (mărfuri), prestarea de servicii, efectuate de franchisee...”, trebuie să corespundă „... standardelor şi cerinţelor privind calitatea stabilita de franchiser”.
Autorul M.Macovei,25 parafrazănd Codul European de Etică pentru Franchising, enumeră următoarele obligaţii ale franchisee-ului:
· să se ocupe permanent de creşterea firmei sale şi de păstrarea identităţii comune de afaceri şi a bunului renume a reţelei de franchising;
· să ofere franchiser-ului date economice pentru a-i uşura evaluarea serviciilor şi rezultatelor, ceea ce este absolut necesar unui management eficient;
· să asigure accesul franchiser-ului la documentele firmei;
· să nu cedeze unei a treia părţi know-how-ul pe care l-a primit de la franchiser, atît în timpul contractului, cît şi după încetarea acestuia;
În afară de cele menţionate M.N. Costin,26 mai enumeră următoarele obligaţii:
· să respecte regulile şi politicile stabilite de franchiser;
_________________________
25. M.Macovei. Franchising, în teorie şi exemple(III) // Idei de afaceri, nr.2 ,(31) februarie 1996, p.15
26. M.N. Costin Op. cit., p.307
· să respecte cu stricteţe condiţiile prevăzute de contract cu referire la desfacerea produselor sau la prestarea serviciilor;
· să respecte zona teritorială în care activează potrivit convenţiei;