· să acorde franchiser-ului dreptul de control privind respectarea strictă a metodelor şi tehnicilor de comercializare sau de prestare de servicii, precum şi la calitatea publicităţii făcute pe plan local;
V
Răspunderea părţilor în baza contractului de franchising.
Legea RM "cu privire la franchising" a reprodus tendinţa generală a legislaţiei civile din ultimii ani privind trecerea de la o reglementare fixă şi detaliată a răspunderii prevăzute de diferite contracte, cînd nemijlocit în actele normative se stipulau încălcările şi sancţiunile concrete, la stabilirea unei răspunderi contractuale.
Astfel, în contract trebuie să fie determinat numărul maxim de cazuri posibile de încălcare a obligaţiilor contractuale şi sancţiunile concrete aplicabile în aceste cazuri.
Într-o formă generală această prevedere este stipulată în art.9 a Legii mai sus indicate, în felul următor: "în contract (de franchising) se indică... responsabilitatea părţilor pentru neexecutarea sau executarea neadecvată a stipulaţiilor din contract..." Prevăzînd în contract răspunderea contractuală, părţile trebuie să coreleze mărimea sancţiunilor cu obligaţiile de bază ale părţilor, ceea ce inevitabil va servi drept stimul pentru executarea adecvată a obligaţiilor contractuale. Deci, în contractul de franchising, părţile sunt obligate să indice responsabilitatea părţilor (supunîndu-se art.9 a Legii), indicînd concret încălcările şi sancţinile concrete pentru aceste încălcări, ori, pot include o normă de trimitere la un alt act normativ, cum ar fi Codul Civil al RM. Art.1178 CC menţoinează că franchiser-ul răspunde pentru existenţa şi întenderea drepturilor, precum şi a datelor şi cunoştinţelor privitoare la programul de prestare a franchisei. Al.2 „dacă drepturile menţionate la al.(1) nu există sau dacă franchiser-ul încalcă, cu vinovăţie, alte obligaţii, franchiseeul este îndreptăţit să reducă suma de bani plătită acestuia. Proporţia reducerii se stabileşte, în caz de litigiu, pe baza opiniei unui expert independent. Costurile expertizei le suportă partea a cărei estimare este mai îndepărtată de cea determinată prin expertiză.
La fel, legiuitorul nostru ne indică în art.215 CC al RM că debitorul în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiei este dator să repare daunele cauzate creditorului, prin care se subînţelege cheltuielile făcute de creditor, pierderea sau deteriorarea bunurilor lui, precum şi veniturile neobţinute de creditor, pe care el le-ar fi obţinut dacă obligaţia ar fi fost executată de debitor. Însă, trebuie de ţinut cont numaidecît de principiul juridic general prevăzut de art.222 CC al RM, ce indică că persoana care nu şi-a executat obligaţia sau a executat-o într-un mod necorespunzător poartă răspundere materială numai în caz de culpă (dol sau imprudenţă), cu excepţia cazurilor prevăzute de lege sau contract.
Trebuie de menţionat că răspunderea franchisee-ului se deosebeşte în dependenţă de forma franchising-ului. Astfel, conform art. 6 al Legii franchisingul corporativ se caracterizează prin "...reglementare detaliată a activităţii şi grad înalt de responsabilitate a părţii denumite franchisee...". Iar franchisingul comercial se caracterizează printr-un "...grad scăzut de reglementare a obligaţiilor părţii denumite franchisee...", însă, aici este prezent "riscul franchisee legat de comercializarea de produse sau de prestarea serviciilor".
Art. 10 al Legii indică un caz în care părţile duc răspundere, şi anume "în cazul continuării activităţii de întreprinzător după încetarea acţiunii contractului de franchising părţile răspund cu profitul obţinut şi cu taxele vamale neachitate de la data nevalabilităţii contractului pînă la data depistării acestei încălcări şi sunt supuse unei penalizări în aceeaşi mărime".
Franchiser-ul este cointeresat în executarea cuvenită a obligaţiilor contractuale din partea franchisee-ului, mai ales a obligaţiilor privind asigurarea calităţii mărfurilor şi serviciilor acordate consumatorilor. Aceasta are loc deoarece ultimul activează sub denumirea lui de firmă şi toate neajunsurile din activitatea franchisee-ului se răsfrîng nemijlocit asupra reputaţiei de afaceri al franchiser-ului. Pe de altă parte, consumatorii în multe cazuri sunt convinşi că procură marfa sau
servicii chiar de la franchiser. De aceea, spre deosebire de legea noastră cu privire la franchising legislaţia altor ţări, cum ar fi Codul Civil al Federaţiei Ruse, stabileşte că franchiser-ul duce răspundere subsidiară pentru cerinţele înaintate de consumatori faţă de franchisee privind calitatea necorespunzătoare a mărfurilor şi serviciilor. Aceasta înseamnă, că, dacă franchisee a refuzat să răspundă la cerinţele consumatorului, ori în genere, ignoră astfel de cerinţe, atunci consumatorul are dreptul să înainteze aceste pretenţii direct franchiser-ului.
După părerea lui A.A. Ivanov, este logic stabilirea în lege a unei asfel de răspunderi din partea franchiser-ului în faţa persoanelor terţe, deoarece ultimul are obligaţia de a efectua controlul calităţii mărfurilor şi serviciilor produse sau prestate de franchisee.
În cazurile cînd contractul de franchising prevede, înafară de vinderea mărfurilor de către franchisee, şi producerea de către ultimul a acestor mărfuri, atunci, consumatorul, conform legislaţiei ruse, are dreptul de a înainta pretenţiile sale, privind calitatea mărfurilor, atît ambelor părţi, cît şi numai unei din ele, adică, aici e vorba de răspunderea solidară a franchiser-ului cu franchisee faţă de pretenţiile consumatorilor înaintate franchisee-ului ca fiind producător al mărfurilor franchiser-ului. În Franţa, de exemplu, diverse organizaţii ale consumatorilor au solicitat admiterea "coresponsabilităţii" franchiser-ului cu franchisee, mai ales în cazul cînd consumatorii au plătit ca avans sume băneşti şi doresc să fie garantaţi de către franchiser în cazul insolvabilităţii franchisee-ului. Legea RM "cu privire la franchising" nu conţine astfel de norme, privind răspunderea solidară sau subsidiară a franchiser-ului pentru calitatea mărfurilor şi serviciilor produse, comercializate sau prestate de către franchisee, însă, aceasta nu înseamnă că consumatorii nu vor putea putea fi protejaţi pentru procurarea de către ei a unor mărfuri şi servicii de calitate necorespunzătoare de la franchisee, în această ordine de idei, Legea RM " cu privire la protecţia consumatorilor" din 25 mai 1993, prevede în art. 11 drepturile consumatorului în cazul achiziţionării unui produs de calitate neadecvată. Astfel, în cazul constatării unor deficienţe, despre care consumatorul nu a fost informat, acesta are dreptul de a pretinde în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate:
a) remedierea gratuită a deficienţilor sau recuperarea cheltuielilor în legătură cu
remedierea acestora de către consumator;
b) reducerea corespunzătoare a preţului de cumpărare a produsului;
c) înlocuirea gratuită a produsului;
d) rezilierea contractului şi despăgubirea pierderilor suferite;
e) repararea prejudiciului moral.
În cazul prestării unor servicii necorespunzătoare condiţiilor documentaţiei tehnice normative sau contractelor, consumatorul are dreptul, în termenul de garanţie, de a pretinde:
a) remedierea gratuită a deficienţilor în termenul corespunzător;
b) confecţionarea articolului respectiv din acelaşi material sau material din calitate similară;
c) restituirea contravalorii, dacă deficienţile au fost remediate de către consumator cu acordul celui care a prestat serviciul;
d) rezilierea contractului şi repararea prejudiciilor cauzate.
În concluzie putem spune, că franchisee este subiect independent şi desinestătător al circuitului economic, adică participă în raporturi cu terţii din numele, pe contul şi interesele proprii, şi ca urmare, conform regulii generale, franchiser-ul nu duce răspundere pentru obligaţiile franchisee-ului, la fel cum şi franchisee nu este responsabil pentru obligaţiile franchiser-ului.27 O asemenea răspundere poate avea loc în cazurile cînd în conformitate cu normele legislaţiei naţionale privind protecţia consumatorilor producătorul mărfurilor (franchiser-ul) duce răspundere solidară cu vînzătorul mărfii (franchisee) în faţa consumatorilor pentru calitatea necorespunzătoare a mărfii, însă, răspunderea solidară sau subsidiară al franchiser-ului pentru obligaţiile franchisee-ului poate avea loc şi în cazurile cînd aceasta este prevăzut de însăşi contractul de franchising.
________________________
30. R. Munteanu. Franchising, în „Dicţionar juridic de comerţ exterior”, Bucureşti 1986, p.189
Bibliografie
2. Legea RM „cu privire la franchising” M.O. nr.82-83 din 11 decembrie 1997
3. Legea RM “cu privire la mărcile şi denumirile de origine a produselor” M.O.nr.8-9, 1996
4. Ordonanţa Guvernului nr.52/8 privind regimul juridic al franchizei. M.O.nr.224/ 30.08.97
5. Andrei Bloşenco . “Drept civil.Partea specială . Note de curs.” Chişinău 2003.
6. Ioan Bălan. Contractul de franciză// Dreptul 98.
7. Mircea N.Costin. Dicţionar de drept al afacerilor, vol.I - II, Bucureşti 1996.
8. M.C.Costin. Contractul de franchising // Revista de drept commercial roman, Bucureşti. 1998,nr.11
9. Francois Collard Dutilleul, Philippe Delebecque.Contrats civiles et comerciaux, Paris /93
10. Franchising Guide. International Bureau of WIPO. Geneva, 1995
11. Codul European de Etică pentru Franchising //Intelectus, nr.3/ 1998
12. V. Negară. Franchising – o nouă formă contractuală în legislaţia RM//Legea şi viaţa , nr.8 din 1998.
13. Е.А.Суханов. Договор коммерческой концессий// Гражданское право, Москва 1999.
14. Е.А.Сухановю Комментарий к ГК РФ // Хозяйство и право № 11б 1996.
15. Гражданское и торговое право капиталистических стран (отв. Редактор Е.А.Васильев ), Москва 1993.
16. Belu Magdo Mona Lisa. Contracte comerciale tradiţionale şi moderne.Bucureşti 1996
17. S. Baeş. Drept civil. Chişinău 1997.
18. А.З.Майлер. Анализ главы 54 «Договор коммерческой концесийй» ГК РФ Франчайзинг в России. Информационный бюллетень, Апрель 1999.
19. M.Macovei. Franchising, în teorie şi exemple(III)// Idei de afaceri, nr.2(31) feb. 1996.
20. В. Евдокимова. Франшиза и договор коммерческой концессий в ГК РФ // Хозяиство и право, № 12, 1997.
21. R. Munteanu. Franchising, în „Dicţionar juridic de comerţ exterior” (coordonatori: B.Ştefănescu, O. Căpăţină), Bucureşti 1986.